Vreau să-mi schimb priorităţile. Deja mi-am făcut bagajele. Am câteva cufere pline cu tot ceea ce am nevoie pentru a pleca cu gândul.
Cel mai mult spaţiu îl ocupă orgoliul. Bagajele mele parcă dau pe dinafară de atâta ambiţie, iar când mă gândesc cu câtă greutate am înghesuit acolo stăpânirea de sine, mă bucur că am avut voinţa necesară pentru a reuşi acest lucru. Bineînţeles, şi motivaţia a fost puternică. La vamă nu aş putea trece cu tristeţea ascunsă prin vreun buzunar, asta e clar. Probabil toate normele de securitate luate de personalul de acolo ar da în vileag tentativa mea de a pleca însoţită de acest ‘obiect’. Printre lucrurile cele mai dragi am aşezat optimismul, care e precum un talisman: nu renunţ niciodată la el, deşi am momente în care cred că nu îşi mai face efectul.
Pe eticheta altui bagaj scrie ‘obiecte care te ajută în cazul unor temperaturi extrem de scăzute’. Şi ghici ce m-am gândit eu să iau pentru acest caz? Amintirile. Îmi încălzesc mainile la focul amintirilor. Cenuşa rămâne mereu, iar alte memorii renasc din ea precum pasarea Phoenix, formând parcă nişte icoane ale timpului pierdut. Dar nu, mai bine nu spuneam asta. Melancolia sigur am uitat-o acasă, deci din bagajul cu amintiri nu mai scot nici măcar un gest specific nouă, oricât mi-ar fi de greu câteodată.
În pofida strǎdaniei mele, cerul senin nu a putut fi strecurat printre bagaje. Şi câtă nevoie am de el atunci când simt că mă cuprind braţele lungi ale depresiei!
Pe lista cu ‘lucruri-de-băgat-în-geantă’ se mai numără şi bucuriile care cândva erau precum frunzele arborilor veşnic verzi. Nu dispăreau, indiferent de situaţie, atâta timp cât ştiam că posed ceva. Că posed acel ceva care pentru mine reprezenta absolutul. La fel s-a întâmplat şi cu zâmbetele, cu îmbrăţişările, cu săruturile care mi-au umplut zilele celor 17 ani. Au intrat şi ele în bagaj, dar cu o oarecare teamă, deoarece ar fi vrut să rămână în trecut, spre binele meu.
Deci mă îmbrac cu haine de la o firmă cu prestigiu: “Zâmbet”, beau sucul fără E-uri şi fără conservanţi numit “Amintire”, iar noul meu regim alimentar se bazează pe stăpânire de sine, amestecată cu puţin orgoliu, după gust.
Dar parcă am uitat ceva… Ce am făcut cu iubirea printre atâtea bagaje?
de Giulia Carcasi. Astfel, aflandu-ma si intr-o perioada foarte buna a pretioasei mele vieti de adolescenta, am decis sa imi schimb motto-ul, care suna cam asa: “Trebuie sa termin cu sensibilitatea asta prosteasca.” (Julien Sorel in “Rosu si Negru” – Stendhal), cu acest nou citat gasit recent: “Daca viata nu iti zambeste, gadil-o!” :).
, anotimpul meu preferat, energiile pozitive ocupa in totalitate spiritul meu deja optimist in 99.99% dintre cazuri. Asadar, ma gandeam sa incerc sa va fac si pe voi, cei care imi vizitati blog-ul (desi nu prea mai merit ca am cam tras chiulul in ultima perioada:”>), sa adoptati atitudinea mea pozitiva. In imaginatia mea de copil de 17 ani (caci deh, e ultimul meu an de copil) sper ca aceste randuri sunt citite de mai multe categorii de varsta, asa ca ma gandeam sa scriu cate ceva pentru fiecare, desi e absurd sa cred ca un copil de 2-3 ani, chiar 10-12 citeste pe blog-ul meu :)), la fel cum e absurd si ca am impresia ca persoane de 60-70 de ani imi fac vizualizari. Dar, cum v-am zis, am dreptul sa imi folosesc imaginatia, nu? ;))
inainte de varsta adolescentei, fiecare persoana isi dezvolta gandirea in felul in care observa acasa, in familie in general, la scoala, la gradinita sau in alte locuri pe care le frecventeaza. Tocmai de aceea sunt multi oameni influentati de felul in care gandesc cei apropiati lor in primii ani de formare ca persoana. Important este si mediul: daca traiesc intr-o familie unita, fericita, toate sansele de a deveni un om optimist sunt de partea acelui copil, la polul opus aflandu-se cei proveniti din familii dezbinate, ajunsi poate delincventi.
dupa parerea mea, factorul cel mai puternic este anturajul. Daca ai un copil care se intalneste cu un grup de adolescenti adepti ai curentului Emo, s-a terminat. Ajunge la fel, deoarece in aceasta perioada influenta celorlalti se simte cel mai bine. La fel si daca printre prietenii lui sunt iubitori ai alcoolului, drogurilor, jocurilor de noroc, tigarilor etc.
se spune ca dupa implinirea varstei de 18 ani esti 100% dezvoltat/a fizic. Dar cu psihicul cum ramane? Ajungi sa ai propria familie, copii, nepoti, care vor fi influentati de catre tine, lucru care isi spune cuvantul in conturarea temperamentului sau.
viata iti zambeste, nu e nevoie sa o gadili, daca ai in preajma nepotii. Ai o viata simpla, dar frumoasa, alaturi de familie.
