Iarna Tu Eşti Marea Mea

A fost odată ca niciodată în anul 902 o insulă numită Mitalessia.

Oamenii se ocupau cu colectarea prostiei deoarece fusese găsit un mod de a face acest lucru, insula fiind foarte evoluată faţă de lumea contemporană. Locuitorii erau organizaţi pe mai multe triburi ale caror denumiri sunt irelevante pentru povestea de faţă. În schimb, numele unuia dintre aceste grupuleţe merită amintit; conducătoarea lor era o femeie de tipul celor din vremurile acelea, adică avea un corp diferit faţă de cel al doamnelor din zilele noastre: mâinile şi picioarele îi erau înlocuite de câte trei lemne, avea cinci ochi de dimensiuni mult mărite faţă de cele de astăzi, nu avea doar o gură, ci două, una fiind situată pe fruntea lată de 50 de centimetri. Capul măsura în lungime aproximativ 90 de centimetri şi nu avea in componenţa sa un nas, organul acesta de simţ fiind situat pe spatele conducătoarei. Numele ei era Banicessa, iar cei care formau tribul ei, “Tecossia”, erau nemulţumiţi de felul în care ea le conducea activităţile, acuzând-o de neimplicare şi lipsă de devotament. Cu majoritatea celor din grup era ori nepăsătoare, ori îi ura. Însă era în această colectivitate un copil dintre cei existenţi atunci in Mitalessia, care bineinţeles că avea un corp total diferit faţă de cel care îi caracterizează pe oamenii din secolul XXI. Era asemănător cu cel al Banicessei, însă, fiind baiat, avea nasul situat pe abdomen. În poveste apare ca element distinctiv această fiinţă deoarece cu el femeia se purta altfel, fiind fiul preşedintelui, acolo numit “metafot”. Băieţelul, pe numele său Anste, era foarte rău cu ceilalţi copii şi nu dorea să participe cu ei la muncile de pe insulă, de exemplu la plantarea unor flori cu comportament uman şi prin intermediul cărora se colecta prostia din creierul persoanelor, dorindu-se o lume plină de genii. În timpul acestor activităţi, el găsea scuze pentru a putea depune un efort minim, fiind şi dependent de banii tatălui sau; pe acel tărâm banii erau reprezentaţi prin fire de păr. Pentru ca cititorii mei să înţeleagă mai bine care era motivul pentru care se ofereau fire de păr, am să completez portretul fizic făcut Banicessei, precum şi tuturor femeilor de acolo, menţionând că podoaba lor capilară lipsea cu desăvârşire, fiind completată pe parcursul vieţii în funcţie de numărul firelor de păr primite de fiecare. Probabil acesta era motivul pentru care conducătoarea îl proteja pe Anste, fiind o doamnă cochetă în ciuda vremurilor grele din anul 902. Ea proceda astfel: în rarele zile în care băiatul muncea alături de colectivul din care făcea parte, îl lăuda discutând cu tatăl său, metafotul, prin telepatie, aceasta fiind principala cale de comunicare, dându-i de inţeles bărbatului că fiul lui progresează în mod real datorită sfaturilor ei particulare. Acesta era motivul pentru care Anste devenea tot mai leneş şi mai rău, dar şi pentru care Banicessa devenea o femeie cu o podoabă capilară de invidiat. Lucrurile au mers aşa mulţi ani, fără ca cineva să aibă curajul să facă vreo remarcă despre aceste obiceiuri ale doamnei.

Iar tu, cititorule drag, înainte de a mă cataloga drept o nebună inventând atât, sau poate mă lauzi datorită imaginaţiei de care am dat dovadă (sper), gândeşte-te la subînţelesul textului de faţă, conceput de altfel într-o seară prielnică pentru a scrie, zic eu. :) Şi dacă sunteţi curioşi de unde am luat numele, vă pot spune că le-am inventat eu acum. :)