Posts Tagged Falsitate

Revoltător

M-am hotărât să scriu acest post datorită (nu “din cauza”, pentru că este un lucru bun faptul că postez:D) unor colege de liceu care au venit azi la noi în clasă după ce au trecut şi pe la alţii, incercând să ne convingă să semnam un tabel cu scopul de a deschide un nou adăpost pentru “îngrijirea” câinilor comunitari.

În primul rând, poate vă întrebaţi de ce anume am folosit ghilimelele în antepenultimul cuvânt din primul paragraf. Ei bine, vă lămuresc imediat: cu ceva timp în urmă au mai avut iniţiativa aceasta şi cei care administrau (sau încă administrează, poate) vechiul adăpost în care au strâns atâtea suflete fără stăpân. Şi ce credeţi? Dacă într-un interval anume de timp câinii respectivi nu erau adoptaţi, nu soarta, ci oamenii plătiţi pentru această activitate îi pedepseau din cauză că nimeni nu avea posibilitatea ori bunăvoinţa de a le oferi tristelor animale statutul de membru al vreunei familii. Şi cam care credeţi că le era pedeapsa? Eutanasierea! Poate această “veste” nu este ceva nou pentru unii dintre voi. Dar mare mi-a fost mirarea când am observat astăzi, în clasa noastră mai ales, văzând cum câţiva dintre cei cu care împart aceeaşi sală de clasă timp de 6-7 ore pe zi au acceptat să semneze acel tabel, şi cam care credeţi că a fost motivul pentru care au acceptat? Deşi este trist ceea ce urmează să vă povestesc, colegii mei au spus că mai bine sunt adunaţi bieţii patrupezi de către cei responsabili de acest “proiect”, decât să vadă în continuare străzi pline de “javre”! Şi am mai auzit şi păreri cum că, de fiecare dată când unul dintre ei trece pe lângă aceste biete fiinţe, se aleg cu o “muştruluială” din partea caţeilor. Este posibil ca ceea ce voi scrie în următoarele rânduri să fie ciudat pentru unii dintre cititorii mei, totuşi vă zic faptul că, de obicei, câinii latră un om atunci când îi simt frica. Personal, mi se pare revoltătoare această strângere de voturi pentru presupusa “îngrijire” a câinilor în acel adăpost, fiind sigură de un lucru: nu va fi nimic schimbat în aceste spaţii, faţă de cele existente la Bucov! Cei care au ales să îşi dea acordul nu ar trebui să mai viseze la un loc decent în care câinii comunitari să fie hrăniţi şi spălaţi conform promisiunilor. Şi sunt conştientă că voi primi foarte multe păreri în opoziţie cu a mea şi chiar vreau să mai aflu şi alte opinii.

Nu pot fi toţi oamenii iubitori de animale, dar de ce nu încercăm să fim mai buni? Mai bine am lăsa cainii vagabonzi în grija celor care le oferă hrană, atunci când au posibilitatea. Ah, şi dacă ar fi să aleg eu între a da alimente unui copil al străzii sau unui căţel fără stăpân, cu siguranţă aş opta pentru patrupedul necuvântător.

În încheiere îi felicit pe cei care au refuzat să îşi treacă datele pe acele rânduri.

Comments (5)

Prieteni in caz de bucurie

Rasete, bucurii, glume, bancuri si alte obiceiuri care fac parte din viata cotidiana. La astfel de lucruri, oricine iti este alaturi, insa atunci cand iti este si TIE greu, este oare CINEVA langa TINE sa te ajute cu o vorba buna? De cate ori nu ai plans singur/a si te rugai sa ai o persoana apropiata langa tine care sa iti intinda mana atunci cand ai mai mare nevoie? De cate ori nu ai spus “prieten” unui om care apoi te-a dezxamagit, aflandu-te in acele momente triste ale vietii si vazand ca nu ii pasa si ii este mai usor sa iti spuna: “stii, nu te stresez, te las in pace!” ? Dar de cate ori credeai ca te intelegi bine cu cei din jurul tau, pentru ca apoi sa vina unul dintre ei la tine si sa iti arunce in fata: “de fapt majoritatea nu te suporta”? Este foarte probabil sa fi auzit foarte des fraza: “Prieteniile se construiesc intr-un timp indelungat, insa destramarea lor este imediata”. Se pare ca toate caile vietii duc intr-acolo si demonstreaza asta. Ajungi acasa obosit, parintii te cearta si te critica, iar in tot acest timp te gandesti: “Eh lasa, intru pe mess si poate acolo voi gasi pe X sa vorbesc cu el/ea si sa ma descarc…”. Dar o data ajuns/a pe scaunul biroului si incercand sa discuti cu persoana respectiva toate sperantele tale dispar. Esti singur/a! De fapt tot ceea ce ai esti tu. Tu care trebuie sa te ajuti pe tine sa mergi mai departe, pentru ca in realitate nimanui nu-i pasa de tine daca nu esti suficient de popular/a (ma refer la viata de liceu). Iar daca atingi acest statut, de elev/a cunoscut/a de toti colegii, atunci vin toti si te pupa in fund, scuzati expresia! Oare ati auzit undeva lucruri de genul: “Taceti ma ca vorbeste si el/ea la telefon!” sau “Vrei sa iti dau caietul meu sa copiezi tema?” adresate unui/unei coleg/e cu influenta in scoala? Bineinteles, veti spune ca cel ce a spus aceste vorbe vrea sa fie dragut, amabil, nu? Sau isi asigura doar un loc bun alaturi de celalalt?

Chiar simteam nevoia de a impartasi cuiva aceste opinii, insa sunt sigura ca sunt putini cei care vor citi pentru ca este mai simplu sa asculti o manea decat sa citesti cateva randuri, fie ele si pe un blog. Si as mai adauga un lucru: post-ul NU este dedicat nimanui, in caz ca s-a simtit cineva ca are ceva pe varful caciulii. :) Sunt si exceptii ale “fenomenului” prezentat anterior, iar cine nu ma crede sa se uite in curand pe blog-ul FFFantasticilor http://anideliceu.wordpress.com (na ca fac si reclama) sa vada acest lucru cu ochii lor!

Comments (6)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.