Dintotdeauna mi-am dorit sa am o casuta intr-un copac, unde sa pot evada atunci cand simt nevoia, fie singura, fie cu persoanele dragi mie.
De curand, acest vis a devenit realitate din punct de vedere al ideii de evadare, de construire a unui spatiu unde sa pot fugi oricand am o problema, dar si atunci cand sunt fericita. De fapt, starea de spirit conteaza mai putin. Important e sa stii ca exista acel perimetru unde poti merge oricand stiind ca esti primit cu bratele deschise. Material vorbind, in niciun copac nu se afla (inca) micuta casa care imi aparea in fata ochilor, printre lacrimi de tristete sau de bucurie.
Teoretic, ramurile copacului respectiv ar fi format acel gardulet care protejeaza casuta si locuitorii ei. In cazul meu, bratele tale sunt cele care apara intreaga mea fiinta printr-o simpla inlantuire in jurul trupului meu. Izolarea termica nu ar fi la fel de eficienta precum imbratisarea ta care, exceptand caldura emanata, are si o functie in plus: imi da un sentiment de siguranta si de liniste.
Usa rotunda pe care mi-o imaginam a luat acum forma vorbelor tale: nu e nevoie sa apas clanta pentru a pasi pe un taram unde tristetea ia sfarsit si unde bucuria se intensifica; trebuie doar sa iti aud vocea si cuvintele care reusesc atat de bine sa netezeasca un covor pe care, initial, vedeam atat de multe pliuri… Singura incapere din casuta e impartita in doua spatii aduse de tine: atriul tau stang si atriul tau drept – cele doua mici, dar esentiale camarute din casuta. Parca ar avea si ele viata. Fara oprire le aud cantand propriul cantec de leagan, format din doi timpi. Da, e vorba de inima ta in care ma simt ‘ca acasa’… Ferestrele sunt greu de observat de pe pamant din cauza dimensiunilor reduse, dar claritatea cu care vad lumea prin ele are cel mai mare rol. Sunt micute, rotunde si maronii, iar in partea superioara au jaluzele subtiri, negre, deasupra carora se afla cate o sina de aceeasi culoare. Magicul acestor geamuri e redat sta in faptul ca, atunci cand privesc lumea prin ele, vad totul roz… (si acum imi amintesc de un vers: “I can see the world through your eyes”)
Acoperisul…poate ascunde sub el temerile, dorintele, idealurile si bucuriile mele. Il simt pe crestetul capului meu datorita alinarii pe care mi-o oferi printr-o mangaiere care spune mai mult decat 1000 de cuvinte, atunci cand ma ghemuiesc la pieptul tau.
Nu va pot dezvalui si lucrurile personale din casuta mea, dar sper ca am conturat in mintea voastra scheletul ’locului’ la care mereu am visat si la care ajung cu usurinta, fara autobuz sau taxi. Cum? Vorbind cu tine, stand in bratele tale si stiind ca esti acolo pentru mine…
