Iarna Tu Eşti Marea Mea

Vreau să-mi schimb priorităţile. Deja mi-am făcut bagajele. Am câteva cufere pline cu tot ceea ce am nevoie pentru a pleca cu gândul.

Cel mai mult spaţiu îl ocupă orgoliul. Bagajele mele parcă dau pe dinafară de atâta ambiţie, iar când mă gândesc cu câtă greutate am înghesuit acolo stăpânirea de sine, mă bucur că am avut voinţa necesară pentru a reuşi acest lucru. Bineînţeles, şi motivaţia a fost puternică. La vamă nu aş putea trece cu tristeţea ascunsă prin vreun buzunar, asta e clar. Probabil toate normele de securitate luate de personalul de acolo ar da în vileag tentativa mea de a pleca însoţită de acest ‘obiect’. Printre lucrurile cele mai dragi am aşezat optimismul, care e precum un talisman: nu renunţ niciodată la el, deşi am momente în care cred că nu îşi mai face efectul.

Pe eticheta altui bagaj scrie ‘obiecte care te ajută în cazul unor temperaturi extrem de scăzute’. Şi ghici ce m-am gândit eu să iau pentru acest caz? Amintirile. Îmi încălzesc mainile la focul amintirilor. Cenuşa rămâne mereu, iar alte memorii renasc din ea precum pasarea Phoenix, formând parcă nişte icoane ale timpului pierdut. Dar nu, mai bine nu spuneam asta. Melancolia sigur am uitat-o acasă, deci din bagajul cu amintiri nu mai scot nici măcar un gest specific nouă, oricât mi-ar fi de greu câteodată.

În pofida strǎdaniei mele, cerul senin nu a putut fi strecurat printre bagaje. Şi câtă nevoie am de el atunci când simt că mă cuprind braţele lungi ale depresiei!

Pe lista cu ‘lucruri-de-băgat-în-geantă’ se mai numără şi bucuriile care cândva erau precum frunzele arborilor veşnic verzi. Nu dispăreau, indiferent de situaţie, atâta timp cât ştiam că posed ceva. Că posed acel ceva care pentru mine reprezenta absolutul. La fel s-a întâmplat şi cu zâmbetele, cu îmbrăţişările, cu săruturile care mi-au umplut zilele celor 17 ani. Au intrat şi ele în bagaj, dar cu o oarecare teamă, deoarece ar fi vrut să rămână în trecut, spre binele meu.

Deci mă îmbrac cu haine de la o firmă cu prestigiu: “Zâmbet”, beau sucul fără E-uri şi fără conservanţi numit “Amintire”, iar noul meu regim alimentar se bazează pe stăpânire de sine, amestecată cu puţin orgoliu, după gust.

Dar parcă am uitat ceva… Ce am făcut cu iubirea printre atâtea bagaje?