Primavara incepe cu tine…
S-a incalzit afara sau doar in sufletul meu?
Numai cand ma imbratisezi, in fata ochilor mei se deschide pliantul cu cele mai frumoase sentimente materializate in gesturile tale. Imagini simple si totusi bogate in continut – amintirile noastre care formeaza un teanc tot mai mare pe zi ce trece – se deruleaza in memoria mea fara incetare, iar atunci cand esti departe (fizic doar, pentru ca spiritual acest lucru e imposibil) intriga care da curs acelei povestiri cu titlul ‘Dor de tine’ este reprezentata chiar de secventele pe care le-am trait dar despre care inca am impresia ca au fost un vis.
Mai des decat melodia preferata sau soneria de la telefon iti aud bataile inimii, sprijinindu-mi capul pe pieptul tau ca sub frunzisurile unei zile de primavara. Glasul tau imi alina intreaga fiinta mai usor decat soarele fugar care se strecoara printre ramurile arborilor. Cu acelasi ton jucaus imi raspunzi mereu: ‘Iar bate?’ atunci cand eu, entuziasmata, iti spun pe nerasuflate ‘Iar bate inimioara!’.
Poate ca pe asfaltul acoperit de gheata alunec facand 9 pasi din 10, poate ca nu imi pot tine mainile afara din buzunare de teama ca nu-mi mai simt degetele, poate ca imi scutur, grabita, zapada de pe par, dar cu siguranta sentimentele noastre nu aluneca (noroc ca inima nu poate fi acoperita cu omat care, apoi, s-ar transforma in acel strat de gheata), cu siguranta nu avem nevoie de manusi in momentele in care temperatura mainilor noastre ajunge la echilibru termic (fara a avea importanta daca valoarea ajunge sub 0 grade, teoretic, pentru ca practic ne simtim mai calzi ca oricand) si cu siguranta mi-e teama sa scutur din cap, doar pentru a fi convinsa ca acel teanc de amintiri – depozitat atat in creier si inima, cat si in cutiuta de pe birou – nu s-a micsorat in incercarea mea nesabuita de a-mi pastra parul negru, fara punctele albe daruite de zapada.
Chiar simt ca vine primavara…
